Poezii

Inger nătâng

De un fir de ceaţă stă agăţat un înger
Cu aripile-i betege se frânge în sânge
Se zbate să zboare mai sus spre cer
Cu aripile-i betege se frânge şi plânge.

Cusut cu aţă şi sfoară credea în zbor
Lipit cu vise şi speranţe plutea usor,
Însă aripile-i s-au rupt în amăgiri
S-au frânt în deziluzii scobite în priviri.

Stă agăţat de un fir de apă
I-e frică să cadă în balta cea neagră.
Un înger suspină, ar vrea să plângă
Un vis, o speranţă, o aripă nătângă.

Legat cu privirea de cer, nu vrea să cadă
Deşi aripa-i ruptă, căzută-n ţărână
Nisip şi praf e îngereasca cunună.

Cade, se scufundă adânc în apa tulburată
Stropi de noroi păteaza privirea imaculată
Tremură, stins de focul celest
E rece, pe moarte, îngerul şters.

Priveşte spre cer, spre norul de foc
Lacrima-i neagră, cenuşă pătată
Ar vrea să se ridice însă aripi nu are
Mort e îngerul ce plutea în zare.

Cu aripile apuse în nisip de umbre
Cu pleoapele plânse şi rupte în gene
Cu degetele unite în rugăciune
Un înger am fost, o clipă-n cădere.
Un înger nătâng fără idee…

Aproape inger

Demult, într-un prezent ce mi se pare astazi
Ceva ce nu a fost, etern, nemuritor
Mi-as fi dorit sa fiu o pasare, un înger
Dar nu aveam nici trup, nici cântec-eram zbor.

Odata, într-o zi ce printre “ieri”se-ascunde
Vroiam sa fiu un ochi asa cum nu se poate;
Sa vad doar adevarul trecândelor secunde.
Dar timp nu mai aveam de lacrimi sau de pleoape.

Având numai lumina si zbor am încercat
Sa capat prin iubire biletul catre cer
Si m-am izbit de soare iar visul mi s-a spart
Dar din cenusa lui am învatat sa sper.

Si, totusi se întâmpla, când noptile mai plâng
Cu picaturi de ploaie si mai suspin-un fulger,
Sa nu-nteleg destinul ce-mi da ca un blestem
Un rost ce nu-i al meu – de-a fi aproape înger.

Inger mort

Luminile s-au stins dar,incă te mai văd râzând cu zeii tăi.Probabil doar auzul mă face să-ţi văd chipul atât de frumos luminat..doar de o singură candelă.
Ce le spui de se amuză aşa?
Ce suflet ai de s-au îndrăgostit de tine?
Ce poveste le mângâie auzul de stau neclintiţi,vrajiţi de glasul infernal,infect?
Nu ştiu că minţi prin tot ceea ce faci,nu ştiu că îi ademeneşti spre adânca prăpastie a demonităţii,nu ştiu cine eşti cu adevărat.
Dar..sunt zei.Sunt zeii tăi.Sunt cei nemuritori.Cei invincibili.Cei pe care-i iubeşti minţindu-i.
Nu crezi în ei.Nu-i vrei.Nu doreşti să te iubească.Vrei să te lepezi de divinitatea ce ţi-au dat-o cu atâta dragoste.Nu vrei să fii regele lor.Nu vrei să aduni bucăţele de tămâie,inmuiată în sângele tuturor..doar pentru tine.Ar fii dispuşi cu toţii să se sacrifice pentru plăcerile tale.S-ar îneca în pămânul înmuiat de saliva ta,a diavolului..Ar devora carnea celei mai pure vietăţi.Pentru tine.
Dar,oare ştiu că nu ai nevoie de ei?S-au întrebat vreodată de ce îi ţii prizonieri în mintea ta?Cu siguranţă raspunsul lor este:”Pentru că ne iubeşte”.
Minţi.Îţi minţi zeii.Cei pe care i-ai creat din pielea ta.Din sângele tău.Din carnea ta.Ei sunt tu.Ai devenit un zeu printre zeii tăi.
Un înger căzut.Un înger care are copite.Un înger ce-şi plânge destinul.Un înger de piatră ce-a uitat să-şi şteargă lacrima uscată,amară,ce-a împietrit pe obrazul aspru.

~~~

O mână tremurândă,o statuie rece.
E mort…Un înger de piatră îşi doarme somnul etern.
E mort…Un înger de piatră se desprinde de lumea reală,căutând un nou drum.
E mort…dar nu ştie.
Chipul angelic a rămas neclintit.O lacrimă murdară a împietrit pe obrazul rece,aspru…
Buzele~i roşi de sânge doresc să rostească imortalitatea.Ochii negri privesc lumina slabă.
Nu ştie că respiraţia~mi trece prin trupu~i inexistent,nu ştie că nu-l pot atinge,nu ştie că merge~n cerc negăsind sfârşitul,nu ştie că uitarea~l stăpâneşte.
Şi caută disperat ieşirea..ieşirea din blestemul nemuririi.
Durerea a adormit pe braţele tale,singurătatea s~a amestecat cu visele sacrificate,momentul rămâne pierdut în cuvintele ce încă n~au fost rostite.
Hrăneşte~te cu glasul vieţii,respiră privirile~mi ce nu te găsesc,îneacă~te în atingerile ce nu le simţi,soarbe durerea ce~a pus de mult stăpânire pe întreaga ta fiinţă.
Nu mor stele,nu cade ploaie pură,nu plâng copaci hrăniţi cu melancolie,nu se revarsă roua din frunze presărate cu cenuşi de timp…nu~i pasă nimănui.
Singur,strângând în pumnul slab puţin nisip,din pământul acoperit cu urme~adânci…
Cuprinde~mă,chiar dacă vei trece prin mine,cuprinde~mă,înger de piatră.
Dă~ţi seama că te~ai dilatat odată cu clipele…dă~ţi seama că ai murit.

O dupa-masa c’un inger

E negru. Vreau sa trec. Simt o durere imensa. Imi curge sange. Nu mai simt nimic. Imi este frica. O lacrima mi se prelinge pe obraz. Se aproprie cineva. Este speriat. Ii simt frica. As vrea sa-i spun sa se linisteasca. O sa fie bine. Dar nu am putere. Ma simt slaba. Ma uit la cer. Vad o lumina cum ca vrea sa iasa. Coboara un inger. Imi spune ca azi pot sa devin o minune, un inger, o stea. Sunt fascinanta. As vrea, dar nu pot. Vreau sa mai traiesc. Ingerul stie. Ma ia de mana si spune “Nu-ti fie frica. Sunt cu tine. Nu vei muri. Mai ai multe de facut.”

Inchid ochii. Aud zgomote,urlete, aud cum mama plange. Mi se frange inima. Imi deschid ochii. Sunt in sala de operatii. Doctorul spune incontinuu “o sa o pierdem”.Ii simt ingrijorarea. Lupt. Adorm. Visez. Ma trezesc. O vad pe mama. Traiesc. Zambesc. Imi ridic mana si ii sterg lacrimile. Se uita la mine. E fericita acum. Mama pleaca. Simt o prezentza. Ma uit in dreapta mea. Il vad. E ingerul meu. “De ce nu m-ai luat? De ce inca nu am murit?”. “Nu esti pregatita sa mori. Nu vrei. Inca mai ai lucruri de realizat,ochi de deschis si inimi de inmuiat. Eu plec acum. O sa te veghez mereu.”. Vine si imi saruta fruntea. Am inteles.

Inger fara aripi

Înger amar,
Înger de foc,
Înger fără aripi
Şi fără noroc.

De ce ai venit?
De ce nu te-ai dus?
De ce ai zâmbit
Peste apus?

Puteai să visezi,
Puteai să mai speri,
Dar te-ai retras
În ziua de ieri.

Înger amar,
Înger de foc,
Pentru tine în lume
Nu mai e loc…

Pierderea unui inger

Un strigat de durere acopera linistea eterna. O lacrima amara se scurge lent racorind obrazul ce arde in tacere. Buzele sfasiate si mahnite de atata dor. Sprancenele arcuite de suferinta, iar ochii scaldandu-se in izvoare de foc trimise din adancuri.
Cuprinsa de un dor puternic pentru ziua de ieri, temandu-ma de ziua de maine. Un gol in stomac, o memorie stearsa, un Inger pierdut. Lacrimi varsate in nestire. Suflet sfasiat ca pe o prada de tristete, inima ranita…
Cuvinte spuse cu amaraciune, racnete… Racnete pentru ceva ce a fost. Memoriale… Trecutul se zbate in mintea mea, se ucine ca intr-un razboi. Pacate ispasite, torentiale amintiri… Toate acestea pentru ce?
Pentru o iubire neimplinita aflata pe pragul suferintei. Pentru o flacara ce nu s-a putut aprinde. Pentru un zambet cald, o inima curata, pierdute in infernul zilei de azi. Pentru o durere nascuta din petale de fericire. Pentru un trecut miraculos, un prezent dureros si un viitor neinteles. Si pentru o experienta de viata minunata, un timp splendit in care am fost iubita si in care am iubit la randul meu, un zambet rasturnat de prezentul tragic. O amintire dulce - amaruie iscalita pe inima visului si a sperantei, neputand fi stearsa cu buretele.
Tot ce vad e firm… ard… vise… amintiri… sperante… cred ca un adio e cel mai bun! As vrea sa fiu doar un ciob de sticla colorata in sirul monoton al zilelor tale.

Chemare

Vino inger cu aripi intunecate
Daruieste-mi iar libertate
Numai tu poti sa distrugi, sa rupi
Lanturile ce ma leaga de stanci

Dar sa nu ma prinzi in brate…

Lasa-ma sa cad in mare
Imi merit soarta caci am pacatuit
Iar lumea asta imi va fi mormant.

Vino ingerul meu si ma elibereaza
Lasa aripile tale sa se infiga in carne
Lasa sangele sa curga, oasele sa se franga
Iar trupul sa-mi cada in valuri.

Sa nu-ti para rau, mi-ai fi facut un bine
M-ai fi eliberat pe mine…de mine.

Suspini? De ce? Eu sunt doar tarana
Tarana amestecata cu apa…noroi
Sa nu-ti fie mila, loveste!!

Eziti! Vrei sa ma pedepsesti in continuare
Nu te condamn,ar fi fost prea usor,
Lanturile sunt grele, stanca e rece…
Dar macar in fiecare dimineata,
Rasare soarele.